Flori Jianu

Micul Trianon Floresti de pe Domeniul Cantacuzino Floresti

Moșia Floreștilor a moștenit-o Prințul George Grigore Cantacuzino de la tatăl său (care la rândul său o moștenise de la mamă-sa, Măricuța Pârșcoveanu). Acolo avea să decidă bătrânul să facă „leagănul familiei” și tot acolo a fost și gândul Nababului. Moșia Floreștilor avea să revină mai târziu fiului său mai mare, Mișu Cantacuzino, care o va lăsa fiicei lui, Alice. Pe acest domeniu, încă din 1907, Prințul Cantacuzino a pus să se ridice o clădire în stil Rococo, o copie fidelă a Micului Trianon, pentru plăcerea nepoatei sale celei mari, Alice. Planurile au fost făcute de arhitectul Ioan D. Berindey

Conacul de la Floreşti sau Micul Trianon este aproape o paragină, dar merită o vizită chiar şi pentru a-i observa arhitectura care se încăpăţânează să sfideze timpul şi oamenii care l-au abandonat.

În 1907, arhitectul Ion D. Berindey la dorinta lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, supranumit Nababul (Berindey era arhitect sef in ministerul de interne, Nababul era ministru de interne), începe construcţia unui palat care trebuia să fie copia Trianonului de la Versailles

Berindey mai proiectase pentru același boier palatul aflat pe Calea Victoriei nr. 141, cunoscut sub denumirea de Palatul Cantacuzino din București, care adăpostește, în prezent, Muzeul Național „George Enescu”, cand fiul Nababului, Mihail a murit, mostenitoare a devenit sotia sa Maruca, aceasta s-a recasatorit cu George Enescu.

Proiectul palatului este finalizat in 1914. Palatul a beneficiat de toate cuceririle tehnicii din epoca, inclusiv betonul armat, sina de cale ferata, sau granitul (in premiera)- pe care-l folosea Anghel Saligni la podul de la Cernavoda. Lucrarile au fost facute cu pietrari si maestrii zidari din Franta.

Palatul imită ca structură Micul Trianon, fiind construit pe 3 nivele inegale (demisol, parter și etaj), dar împrumută o parte din elementele fațadei de la Marele Trianon, are la fațada principală o colonadă ce închide o terasă spre care răspund ușile. Cele zece coloane neoclasice ce ritmează fațada palatului de la Florești sunt grupate în perechi, cu excepția extremelor, ca la Marele Trianon, care are însă șaisprezece coloane.

Pe fațada sudică a Palatului Cantacuzino, între cele două corpuri decroșate, deasupra intrării holului de onoare, la nivelul etajului unu, se află o splendidă sculptură în basorelief, reprezentand doi îngeri care poartă blazonul familiei.

Remarcabile, prin desăvârșita lor frumusețe, sunt ancadramentele ferestrelor, sculptate în piatră de Albești, cu motive diferite pentru fiecare dintre cele trei nivele inegale ale palatului.

Zidurile exterioare au peste un metru grosime iar fundația palatului și întregul demisol sunt realizate din piatră brută, ceea ce și explică păstrarea aproape intactă a primului nivel. Pentru finisajele exterioare s-a folosit calcarul alb de Albești, material considerat la acea vreme ca fiind la fel de prețios ca marmura. Pentru a crea o ambianță armonioasă și elegantă, boierul Cantacuzino a plantat arbuști de esență rară în jurul palatului. În fața palatului a fost amenajată și o piscină, a cărei formă se poate distinge și în zilele noastre. Palatul avea un sistem de încălzire centrală asemănător cu cel de la Castelul Peleș și mai multe săli de bal destinate oaspeților dornici de distracție.

După modelul parcurilor franțuzești, în fața palatului se întindea un mare bazin cu apă, astăzi secat și mai multe terase care coborau în trepte spre lunca Prahovei. Din bazin, apa se scurgea într-un canal cu apă, care traversa tot parcul și poate fi urmărit și astăzi, deși secat, până la vărsarea în Prahova. Peste acest canal cu apă, se trecea peste mai multe podețe, dintre care unul, cel mai mare, se păstrează foarte bine și astăzi. În parc erau înălțate mai multe statui din piatră, ale căror fragmente se mai văd risipite prin iarbă.

Tot în incinta parcului, la o mică distanță de palat, se află o altă construcție impunătoare, un imens castel de apă înalt de 30 metri (declarat monument, cu cod LMI PH-II-m-A-16490.02), care seamănă izbitor cu Turnul Chindiei de la Târgoviște, pe care în mod sigur a vrut să îl imite. Cănd intri pe porţile ruginite şi distruse, vezi mai intăi turnul construit in stil medieval. Scara interioară e prăbuşită.

Micului Trianon romanesc, proprietatea principesei Alice, nepoata Nababului, avea si un parc dendrologic de 150 de hectare, populat cu arbusti de esenta rara, apeducte, terenuri de vanatoare, golf si echitatie. Era, de fapt, copia parcului romantic al Evului Mediu tarziu, cu arteziene venetiene, grota nimfelor s.a.m.d. Legenda spune ca principesa Alice, fire baietoasa, a supravegheat personal lucrarile, punand si umarul acolo unde nu-i era pe plac. La receptia de deschidere au participat patru sute de invitati, petrecerea durand sapte zile incheiate.

Cutremurul din 1940 surprinde Micul Trianon cu putin inaintea finalizarii ultimelor lucrari de consolidare anti-seismica. Imensele cosuri ale palatului se dizloca, inclinandu-se periculos. Marele cutremur din 4 martie 1977 va desavarsi dezastrul, hornurile monumentale prabusindu-se ca niste adevarate torpile, surpand zidurile interioare, si asa vitregite si pradate.

In primii ani ai celui de-al doilea razboi mondial, nemtii, impresionati de monumentalitatea cladirii, fac de garda la palat. In memoriile celebrului general Von Paulus, rafinat degustator de arta, se poate citi: "Valea Prahovei, pe langa petrol si Peles, mai are o bogatie de nepretuit: palatul Micului Trianon, mai izbutit si maret, dupa mine, decat originalul de la Paris". Odata cu venirea Armatei Rosii "eliberatoare", si soarta Micului Trianon se va povarni sub vremi. "Bravii soldati sovietici" vor fura de aici tot ce se putea lua, chiar si cateva coloane ionice din piatra de Albesti. Taranii din Floresti si imprejurimi vor cara ani de-a randul piatra de la palat, elemente decorative baroce, renascentiste sau neoclasice, impodobind grajdurile si cocinele gospodariilor din zona. Principesa Alice va apuca sa paraseasca Romania la timp, in ultimul moment, amanand, periculos de mult, despartirea de palat. In dispretul sau pentru bunurile "odioasei mosierimi", Guvernul Groza va instala in apropierea Micului Trianon o comunitate de tigani, care a fost sfatuita sa gaseasca materiale de constructie pentru case, prin "imprejurimi". Si au gasit, slava Domnului. Acesta a fost doar inceputul sfarsitului.

În urma primei vizite la palat, Maria Tescanu Rosetti (Maruca), nora lui George Grigore Cantacuzino și soția lui George Enescu descrie astfel cadrul natural în care a fost construit palatul:
"Adevărat paradis terestru, cu atât mai impresionant cu cât nici de pe calea ferată ce traverseaza câmpia între Florești și Băicoi, nici împrejurimile prăfuite ale proprietății, nici drumul desfundat care leagă gara de castel nu lăsau să se întrevadă ceva asemănător. Colorit bogat, armonios împărțit: straturi înflorite, catifeaua de un verde intens a pajistilor netede, carpeni rămuroși, tufe pline de flori mirositoare; bazine, fântâni arteziene dupa moda franceză, linia clasică a aleilor lungi, cu pietrișul fin bine netezit, care aminteau grădinile de la Versailles, înviorate de asfințitul soarelui de mijloc de august; pâlcuri de vile luminoase și de pavilioane vesele, împodobite cu capucine și mușcate".

Printesa Alice Cantacuzino nepoata Nababului, supranumita de poporeni Domnita, a plecat din palat cand au venit rusii. Cand a plecat Domnita, Elena Samoila avea sase ani. Isi aminteste ca a venit fratele ei cu avionul si a luat-o. Cand era copil mergea la palat sa adune cioburi colorate de la farfuriile sparte, din care facea case si gradini fermecate pentru papusi. Domnita era o femeie apriga si frumoasa, care umbla toata ziua calare. Veneau la palat fel si fel de boieri de la Bucuresti si faceau petreceri cu lumini multe si cu muzica.

În 1945 Alice Cantacuzino, cere Comisiunii Monumentelor Istorice trecerea constructiei sub protecție legală. Comisiunea a acceptat cererea, apreciind frumusețea parcului și însemnătatea istorică a locului frecventat de numeroase personalități.

Naționalizarea din 1948 a deposedat familia de întreaga proprietate, care a fost preluată de stat.

Ion D. Berindey a gândit o construcţie cu 15 camere, în stil eclectic şi cu accente rococo şi neoclasice, o combinaţie între Micul Trianon şi Marele Trianon de la Versailles. După numai doi ani, construcţia şi cea mai mare parte a decoraţiunilor interioare sunt gata, cănd din pacate Nababul a murit, pe neașteptate, de pneumonie. Mai trebuiau făcute doar unele finisaje interioare.

Fiul lui, Grigore Cantacuzino, care a moştenit palatul, Mihail, nu a fost prea interesat de el. Pur şi simplu l-a ţinut incuiat şi nu a finalizat niciodata lucrările. Pănă in 1948, la naţionalizare, el nu a fost locuit ceea ce a accelerat degradarea.

Palatul a fost pradat de nemti, zic unii, altii afirma ca datorita acestora a fost oprit jaful. Celebrul general von Paulus a fost cucerit de frumusetea si rafinamentul constructiei pe care a considerat-o o copie perfecta a palatului de la Versailles. Daca datele din timpul Primului Razboi Mondial sunt confuze, cele din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial sunt categorice: la sfarsitul razboiului, Armata Rosie a devastat fara mila palatul.

Din Micul Trianon de la Floreşti s-a furat tot ce s-a putut fura: piatra, caramida, fier din armatura zidurilor, calcar de la strand, podete, dar si lemnul de esenta rara al copacilor din parc, iar ceea ce a rămas acum e păzit, – pe domeniul Cantacuzinilor, în conac (dependintele), comuniştii au făcut un sanatoriu.

Guvernul Petru Groza a cazat, se spune, in palat o mare satra de tigani. In anii care au urmat, s-a luat hotararea ca aici sa functioneze sediul CAP-ului din comuna. Infrigurati si cu cizmele pline de noroi, tractoristii care veneau din camp intrau in saloanele de dans sa bea un ceai cald si injurau vartos: "Ai dracu' boieri! Ce bine traiau! Au supt atatia ani sangele poporului!"

O vreme, a fost cazarmă militară sau decor pentru producţiile grandioase cinematografice, platou de filmari cu scene de razboi numeroase facute printre altii si de Sergiu Nicolaescu.

In anexele vechiului conac inconjurate de un superb parc de 148 ha, a functionat o unitate specializata in dresajul cainilor, custile fiind construite tocmai cu caramizi din Micul Trianon.

Nicolae Ceausescu, impresionat de frumusetea constructiei si a peisajului, a vrut sa transforme intregul domeniu intr-un parc de vanatoare si sa restaureze palatul, dar existenta sanatoriului l-a determinat sa se razgandeasca. Din aceeasi cauza s-au speriat si cei cativa investitori straini veniti dupa Revolutie.

Un proiect de restaurare exista, dar a fost ignorat de Ministerul Culturii. Impresia ca palatul reprezinta o greutate inutila agatata de picioarele autoritatilor am regasit-o si la Primaria locala, incremenita intr-un "dolce far niente".

Concluzia e simpla si edificatoare: in timp ce in Franta, Micul si Marele Trianon fac obiectul mandriei nationale si sunt valorificate la maxim din punct de vedere turistic, noi "valorificam" din Micul Trianon de la Floresti caramizile si fierul vechi. Pe ziduri, pe coloane, vezi câte un “Te iubesc, Mimi” – sau alte urme lăsate de idiotus contemporanus!

Zicea Grigore Cantacuzino acu’ un secol, şi e valabil şi azi: Noi, domnilor, facem legi foarte frumoase, pe hartie sunt minunate, dar cand vine timpul sa le ducem la indeplinire, nu avem cu cine le aplica” – Codul Penal prevede amenzi şi pedepse cu închisoarea pentru distrugerea şi degradarea monumentelor istorice!

De undeva dintre lamentare si dezinteres, putem sa recompunem imaginativ constructia asupra careia Nababul avea o viziune grandioasa, palat pe care insa nu a reusit sa-l vada finalizat: sali de bal, gradini intinse, saloane pentru oaspeti, la care a adaugat terenuri de golf si de echitatie, piscina, un turn de observatie, fantani arteziene asemanatoare celor de la Versailles si pavilioanele pentru personalul de intretinere si toate celelalte servicii.… Si cam asta ar fi puzzle-ul reminiscent al unei perioade frumoase, opulente, inceputul de secol, careia nu reusim sa-i asiguram continuitate.

Desi este de foarte multa vreme in atentia publica, avertismentul "pericol de prabusire" persista, aproape in locul blazonului Cantacuzinilor, ca o marca a lipsei de cultura pana la urma.

Fosta mosie cantacuzina - devenita, totusi, obiect de patrimoniu national, se afla in evidentele si grija autoritatilor statului !
Astazi vedem ziduri, cu structuri si alte ornamente de epoca prabusite sau care abia se mai tin spanzurate in fierul-beton folosit de constructor; imagini ca dupa bombardament, desi pe respectivul loc, cu tot razboiul care a trecut, nu a cazut nicio bomba.

Singurul obiectiv care nu pare a fi afectat prea tare este turnul castelului, de la castel pleca, pe sub apele Prahovei, un tunel ce dadea in conacul de pe dealul de vizavi, din Calinesti, al aceluiasi Grigore Gheorghe Cantacuzino.

In spatele sanatoriului se gaseste un lacas sfant, construit de tatal Nababului. Aceasta biserica a fost pictata de Tattarescu, iar pe peretii sai se afla portretele lui George Gr. Cantacuzino, al sotiei sale, Ecaterina, si ale parintilor sai. Langa biserica se afla o cripta, unde sunt ingropati doi copii ai Nababului, Draghici si Stefan, morti la 16 septembrie 1884.

In prezent, palatul este înscris în Lista monumentelor istorice din România/Prahova/2004 cu cod LMI PH-II-m-A-16490.01, sub titulatura Palatul "Micul Trianon”-ruine.

In prezent Radu Tudorache care este vicepresedintele Fundatiei Domeniul Cantacuzino se va ocupa de administrarea domeniului. In sfarsit ! Ne asteptam pe viitor doar la lucruri bune din partea lor, la renasterea domeniului ! un prim eveniment a avut deja loc pe 10/11/12 octombrie 2014 si anume Karpatia, concurs ecvestru cu atmosfera belle epoque care s-a bucurat de succes.

Random image

Album info