Flori Jianu
Alice Sturdza nepoata Nababului

Alice Sturdza nepoata Nababului

Alice M. Cantacuzino, căreia i se spunea „Domniţa”, era descendenta unei familii de boieri bogaţi cu origini greceşti şi rădăcini genealogice în Imperiul Bizantin. S-a născut pe 30 mai 1899, în Bucureşti.
Alice s-a căsătorit în 1923 cu prinţul Mihail Sturdza, de care a divorţat în cele din urmă. Un an mai târziu a participat, la Sinaia, la „Cupa femeilor” la bob, ocupând locul II cu bobul „Fulger”, reprezentând Sport Club Sinaia.
La 4 septembrie 1944, moşia ei de la Floreşti a fost jefuită de armata sovietică „eliberatoare” care a luat cereale, animale, vin şi lucruri de valoare. În aceeaşi lună a devenit preşedinta Consiliului de administraţie la Societatea Anonimă Română „Unirom” care avea ca obiect de activitate importul/exportul şi comerţul în ţară şi străinătate cu orice fel de produse ale solului, precizându-se că locuia în Bucureşti, pe Şoseaua Jianu nr. 24, profesia declarată fiind cea de agricultor.

În anul 1947, Alice şi fratele ei, Constantin („Bâzu”), au reuşit să fugă din ţară la bordul avionului furat de „Bâzu” de la Ana Pauker, ea ajungând apoi în Franţa, unde s-a recăsătorit cu un alt refugiat politic român, maiorul de Vânători de munte, Lupoaie. Alice (Cantacuzino) Sturdza a trăit 80 de ani, trecând în nefiinţă la 21 ianuarie 1979.

Comments

No comments yet.

  •  

Random image

Photo info

Gallery Stats

  • Version: 3.0.2
  • Albums: 1084
  • Photos: 21185
  • Hits: 8422428