Flori Jianu

Bazil Assan 1860-1918

Ştiaţi că… Primul român care a efectuat o călătorie în jurul pământului a fost Bazil G. Assan?
Acesta a fost a fost un inginer și explorator român, membru al Societății geografice române care în anul 1897 a întreprins o călătorie în regiunile polare nordice, în Insula Urșilor și arhipelagul Svalbard, unde a făcut cercetări geologice și asupra florei și faunei.
În anul 1899 a făcut o călătorie cu o durată de 5 luni pe ruta Constantinopol – Alexandria – Ceylon – Nagasaki – Tokyo – Yokohama – San Francisco – New York – Londra, fiind astfel prima călătorie a unui român în jurul lumii.
De asemenea, Bazil Assan prin anul 1900 devenea primul deținătorul automobilului cu nr. 1 din București şi din Vechiul Regat. Maşina sa fusese adusă din Belgia şi era un Panhard decapotabil de 15 CP.
Bazil Assan a murit în data de 16 iunie 1918 departe de România, în Elveţia.

Bazil Assan a studiat ingineria în Elveţia şi Franţa, iar tatăl său a fost cel care a constuit celebra moară din Bucureşti, care astăzi este o ruină: Moara lui Assan

În urmă cu aproximativ un secol şi jumătate, în anul 1883, în zona Obor-Lizeanu din Capitală începeau să fie puse primele cărămizi ale Morii lui Assan, prima moară cu aburi din ţara noastră. Impresionanta construcţie a fost ridicată în Capitală într-o perioadă în care oraşul nu avea nici măcar o fabrică de cărămidă, prima fabrică de profil fiind înfiinţată doi ani mai târziu

De unde numarul 0-B? La inceputul secolului, primul automobil inscris in circulatie la prefectura Capitalei a fost cel al lui Basil Assan, caruia i s-a atribuit, cum era normal, numarul 1-B. Dupa 2-3 ani, a venit de la Paris cu masina sa personala printul Valentin Bibescu, un om foarte infumurat, care a "ordonat" prefectului Capitalei sa-i transfere lui numarul 1-B, deoarece arata cu acte ca automobilul sau a fost inscris la Paris inainte de ziua cand s-a dat numarul 1-B. Dar Basil Assan nu a vrut sa renunte in ruptul capului la intaietatea inregistrarii masinii lui in Capitala tarii.
Pus intre ciocan si nicovala, prefectul, om istet, a gasit solutia: i-a propus lui Bibescu numarul 0-B! 'Alteta sa' a acceptat si astfel, spre deosebire de toate orasele din lume, numarul zero a circulat vreo 30 de ani in capitala Romaniei.
În intenţia de a sublinia moştenirea culturală prin prezentarea de clădiri de patrimoniu realizate de marii noştri arhitecţi, ne-am îndreptat atenţia spre Casa Assan, monument istoric, în Piaţa Alexandru Lahovary, din 1951, Casa Oamenilor de Ştiinţă.

În 1904, arhitectul Ion D. Berindey (1871-1928) proiectează locuinţa industriaşului George G. Assan (1862-1909), în str. Dorobanţi, nr. 57-59 (actuala Piaţă Lahovary, nr. 9).

Clădirea este amplasată în mijlocul parcelei, având o retragere faţă de stradă şi o grădină întinsă în spate. Această locuinţă de lux, de tip hôtel particulier, este compusă din demisol, parter înalt şi mansardă parţial locuibilă. În partea din spate a terenului, arhitectul a proiectat o anexă cu funcţiunea de grajd şi garaj, având spaţii destinate atât cailor (şase boxe), cât şi autovehiculelor (încap şapte maşini). George G. Assan şi fratele său, Vasile (Bazil) Assan, au fost printre primii conducători de autovehicule din Bucureşti, iar Bazil Assan a înmatriculat în Bucureşti primul automobil, cu numărul I-B, în 1900.

Din punct de vedere stilistic, clădirea aparţine tipologiei palatului Cantacuzino din Calea Victoriei, operă a aceluiaşi arhitect, academismului şcolii franceze adăugându-i-se şi aici elemente Art Nouveau. Faţada principală este aproape simetrică, cu excepţia unui volum decroşat, semicilindric, surmontat de o cupolă a acoperişului şi de o lucarnă înaltă. Intrarea, situată în axul principal de compoziţie al casei, se detaşează ca volum de corpul clădirii, fiind marcată de o copertină din sticlă şi metal, în formă de scoică, şi de acoperişul înălţat în dreptul ei.

Registrul parterului este despărţit de cel al mansardei printr-o friză decorativă şi o cornişă proeminentă, bogat ornamentată cu denticuli, ove, console, şi printr-un atic cu baluştri, iar acoperişul înalt este decorat cu lucarne şi ferestre de tip oculus. Ferestrele parterului, înalte, de tip porte-fenêtre, cu partea superioară în arc de cerc, au ancadramente rectangulare, cu decoraţii bogate. În partea opusă intrării, casa are o frumoasă seră de sticlă semicilindrică, marcă a locuirii de lux, ce se deschide către terasă. Atât balustradele balcoanelor şi treptelor către grădină, cât şi grilajul cu două porţi dinspre stradă sunt executate din fier forjat, iar formele lor şi structura metalică a copertinei de sticlă aparţin limbajului Art Nouveau.

Fereastră Art Nouveau, în formă de potcoavă, pe faţada nordică; la interior, vitraliu Fotografii: Sidonia Teodorescu, 2011

Desen de detaliu al vitraliului semnat de arhitect şi datat „iulie, 1905”; sursa ilustraţiei: Cabinetul de Stampe al Bibliotecii Academiei Române

La interior, decorul bogat cuprinde trepte de marmură la intrare, stucaturi pe pereţi şi tavane, glasvanduri ample, cu uşi ce glisează – se păstrează sistemul originar de glisare, lambriurile, măştile pentru radiatoare, vitraliul din biroul proprietarului, luminatoarele din metal şi sticlă. Pentru execuţia mobilierului, a fost aleasă casa franceză de mobilier Kriéger, cu care arhitectul Ion D. Berindey a colaborat la numeroase lucrări, între care amintim Palatul Cantacuzino şi casa Toma Stelian din Bucureşti, casa Manissalian din Constanţa. Aceasta a fost aleasă ca furnizor şi pentru lucrările de la Palatul Regal, conduse de arhitectul Paul Gottereau.

Planul casei era croit în jurul unui vestibul octogonal generos, surmontat de un luminator pătrat dublu, care făcea distribuţia către spaţiile principale de reprezentare ale locuinţei, saloane, birou, sufragerie; aripa din stânga era destinată dormitoarelor, unei băi cu cadă, scării de serviciu şi unui oficiu cu monte-charge, suprapus celui din subsol, unde se afla bucătăria. Spaţiile sunt dispuse în anfiladă, efectul monumentalităţii fiind căutat de arhitect. Vestibulul central, având funcţiunea de salon de muzică, era „conceput în stilul Ludovic al XVI-lea.” În dreapta sa, se găseau: biroul (Cabinet de Travail), două saloane, dintre care marele salon (Grand Salon) cu vedere spre terasa din spate. Sufrageria era amplasată simetric faţă de salonul principal, ambele fiind dotate cu câte un şemineu.

Random image

Album info