Flori Jianu

Paul Filip1938-2015

Pictor
Publicist
Artist fotograf
Cercetator si bun cunoscator al monumentelor si
cimitirelor din Bucuresti.

Nascut: 30 Mai 1938 in Alexandria, Romania
Domiciliul: Bucuresti
Situatia familiara: casatorit si o fica
Limbi straine: Franceza
Hobby: alpinism, pictura (acuarela)
Decedat 2015 Bucuresti

Scurta biografie:
Face parte dintr-o familie cu un dosar "necorespunzător" (mama, Angela Filip, frecventa cenaclul „Sburătorul”, condus de Eugen Lovinescu şi este una din secretarele Reginei Maria şi traducătoarea, îm­preună cu scriitoarea Miller Verghi, a Memoriilor Reginei Maria).
Membru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi, cu ex­poziţii, membru al Asociaţiei Ziariştilor din România, consilier parohial la Biserica "Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel", din Bucureşti.
Absolvent al Institutului de Cultură Fizică (ICF), Bucureşti. Lucrează la secţia de foto-reportaj a ziarelor „Viaţa Capitalei” şi „Steagul Roşu” (din 1953, timp de trei ani), alături de prestigioşi fotoreporteri, între care Matias Matei (elevul renumitului Berman, considerat primul nume al fotoreportajului românesc din istoria modernă a jurnalisticii), Ion Hananel, Mircea Ferester, Mircea Lastnic şi Milică Rădulescu.
Eliminat din presa socialistă în 1956, ca urmare a lecturării dosarului său de cadre. Timp de şapte ani lucrează fotografie artistică de portret în studiourile maeştrilor Duboka şi Vladmir. Din 1963, îşi reia activitatea de fotoreporter, realizând mai ales fotografie sportivă şi kinograme, la Institutul de Cultură Fizică din Bucureşti, până în 1969, când începe să realizeze fotografie pentru reclamă comercială, la RECOM; colaborator permanent, (deoarece angajatii erau numai membrii de partid!) între 1978 şi 1989, la revista „Viata studenţească”.
Angajatul Institutului „Dr. Victor Babeş”, din 1970, se dedică activităţii de cercetare, fiind coordonatorul laboratorului foto al Institutului de Anatomie Pato­logică, Genetică, Imunologie, „Dr. Victor Babeş”, Bu­cureşti. Realizează iconografia unor cărţi medicale, între care Anatomia patologică a Prof. Ioan Moraru (3 volume), precum şi a unor volume cu subiect beletristic (Pictoriţa Rodica Maniu).
După decembrie 1989 a colaborat cu articole şi fotoreportaje la numeroase publicaţii („Ro­mânia liberă”, „Expres”, „Zigzag”, „Cotidianul”, „Cuvântul”, „Acuz”). Este membru AZR.

Premii:
Premiul de Excelenţă acordat de Primăria Capitalei în anul 1998 şi din străinătate (Norvegia, Germania şi Canada).

Lucrari publicate:
- Bellu, Panteon Naţional Vol. I - 1997 (două ediţii)
- Panteon Naţional Vol. II. - 2010
- Statuie unui fotograf - P. Voinescu (prelucrare) - 1998
- Bătrânul Cişmigiu - 1999
- Bellu 2000 - Monografia cimitirului Bellu
- Monumente Bucureştene – 2008
- Bucureşti – Monumente şi palate – 2009

Lucrari in pregatire:
- Manual de fotografie artis­tică şi medicală,
- Fără milă (o poveste in imagini a demolarii centrului Bucurestiului)

Adevărate surse de informaţie, cărţile sale au avut nevoie de tiraje suplimentare pentru acoperirea cererii de pe piaţă.
Excelează însă pentru portretistică şi repor­tajul pe care îl face, de ani de zile, pentru toate publicaţiile din România, care îşi pot permite o fotografie adevărată.

Aparut in Dilema veche, nr. 363, 27 ianuarie - 2 februarie 2011
Toată copilăria şi adolescenţa mea se leagă de aleile, figurile, crucile, cavourile, pomenile, văduvele, capela şi veveriţele din cimitirul Bellu. De la 4 la 15 ani, adică din 1957 în 1968, am crescut între staţia de tramvai G. Bacovia de pe Giurgiului, Pieptănari, Ferentari, Şoseaua Viilor-Chirigiu, dealul Filaret, Lînăriei şi „cociocul“ dintre Mărţişor şi Crematoriu. Ştiu că am povestit nu o dată, verbal şi în scris, despre fascinaţia sutelor de Sîmbete ale morţilor, cînd dolofanul de mine recepta pantagruelic divine hălci de colivă înecată-n cacao şi bomboane cu miere sau alune, despre inocentele iubiri pubere, firoscos plimbate printre morminte, inocenta familiaritate cu moartea, hipnoza monumentelor funerare, tainica voluptate ce lega extincţia de jubilaţie ş.a.m.d. Ştiu, în acelaşi timp, că, de prin ’92-’93, cînd scriam în LA&I, sau, un deceniu mai tîrziu, în Ziarul de duminică (v. şi vol. Bucureşti, carte de bucăţi) despre jaful halucinant la care era supus cimitirul, lucrurile s-au schimbat enorm: nu se mai fură cu camionul, nu mai dispar peste noapte statui, busturi, capace de-o tonă şi sute de kilograme de lanţuri seculare botezate „fier vechi“. Acum, totul se face mult mai subtil. Adevărat, ce s-a pierdut a rămas pierdut. Între atîtea altele, s-au cumpărat cavouri istorice cu blazon, fără ca noii proprietari să marcheze undeva numele originar al familiei. În schimb, s-a afişat în sfîrşit, la intrare, ghidul mormintelor de interes public, iar în locul haitelor de cîini ai nimănui, care cutreierau ca strigoii flămînzi aleile şi cotloanele de taină, avem acum un număr respectabil de paznici patrulînd vigilent, de zici, cînd dai să intri, că pătrunzi într-un obiectiv militar strategic. Întrebat de TVR Cultural unde să vorbim, sîmbătă 8 ianuarie, cîteva minute despre actualitatea lui Eminescu, am fixat instinctiv întîlnirea în Bellu, la mormîntul poetului (situat perpendicular – ah, groteştile ironii ale istoriei noastre! – pe crucea lui Eugen şi-a Margăi Yvonne Barbu!). Noroc de amabilitatea omului de la Administraţie, care şi-a sunat superiorii ca şi cînd vizitam Sing Sing ori Academia de la West Point; altminteri, ca să filmăm fie şi cîteva secunde, am fi avut nevoie de aprobarea scrisă a Biroului de presă al Primăriei.

Tot pe aleile cu Iulia Hasdeu, Dem. Dobrescu şi splendoarea de mausoleu a Nababului Griguţă Cantacuzino, trecînd pe la C.A. Rosetti, Macedonsky, Iorga şi „Doamna cu umbrela“ (Romanelli), am început cu Emil Hurezeanu, în urmă cu cîţiva ani, o tandru-ghiduşă imersiune televizată în utopia eliadesco-matein-bucureşteană, încheiată la Caru’ cu bere, după ce ne-am recules alături, la Stavropoleos. În fine, chestionat nu demult de Mircea Struţeanu unde aş vrea să realizăm şedinţa de shooting menită să mă imortalizeze în istoria fotografică a literaturii române – am decretat pe loc: printre mormintele din Bellu. Chose faite. (Apropo: să vă mai spun că, în 1990, odată ajuns la Paris, primul drum după Place des Vosges şi Librăria Gibert Jeune a fost la Père Lachaise?...)

Aşa că sper să fiu crezut cînd vă recomand cu ardoare albumul despre Bellu ca Panteon naţional (vol. II), semnat de Bogdan Peter Tănase, Ioana Manolache şi neobositul, admirabilul Paul Filip, publicat în 2010 la Editura Tradiţie. Paul Filip a realizat nu doar albume istorico-fotografice despre cimitirul Bellu (1997, 2000, 2002), dar şi un film documentar despre „Grădina cu suflete a baronului Barbu Bellio“ (1825-1900), la TVR Cultural.

Vrednic paseist, urmaş arhivar al împătimitului istoric basarabean George Bezviconi (cel lăudat de Iorga, dar pe care Roller l-a pus să aleagă între puşcărie şi slujba de gropar la Bellu), Paul Filip a scanat cu fervoare somptuosul muzeu funerar, cartografiindu-ne tăcuta moştenire aristocratică, năpăstuitele cavouri ale high-life-ului bucureştean, dîndu-ne lista celor mai vechi morminte aflate aici (de la Ienăchiţă Văcărescu, Dimitrie A. Ghica, Zoe Cantacuzino şi Nicolae Filimon, la Zoe Fălcoianu şi Lascăr Catargiu, trecînd prin criptele lui C.A. (şi Elena) Rosetti, Ion Maiorescu, Scarlat Iarca, Zoe Ghika, Petre Ispirescu, dar şi copleşitorul monument Cristu Gheorghieff, plus Dora d’Istria, August Treboniu Laurian, Alexandru Odobescu şi colonelul Pavel Zăgănescu), inventariind în imagini lucrările sculptorilor cu faimă – Raffaelo Romanelli, Oscar Späthe, Karl, Carol şi Fritz Stork, Cornel Medrea, Paciurea, Oscar Han, Miliţa Pătraşcu, Ion Jalea, Lidia Kotzebue – arhitecţi de talia lui Ion Mincu şi Albert Galleron, dar şi vreo 300 de morminte de la Eminescu la Gheorghe Dinică şi Adrian Pintea (Forry Eterle, Dem Rădulescu, Toma Caragiu, Rebreanu, Gafencu, Madgearu, Alice Voinescu, Adrian Maniu, Ana Aslan, Ionel Teodoreanu, Mateiu Caragiale, Camil şi Cezar Petrescu, Emil şi Dan Botta, G. Călinescu, Nichita Stănescu, Marin Preda, Maria Tănase, Ioana Radu, Văcăreştii, Oteteleşenii, Cantacuzinii, Şuţu, Filipeştii, Lahovary, Labiş, Alexandru Paleologu, Mircea Nedelciu şi Gina Patrichi, George Enescu şi Gavrilă Marinescu), dîndu-ne nu doar numele tuturor primarilor Bucureştilor îngropaţi la Bellu Ortodox, dar şi lista celor 114 eroi francezi, ofiţeri şi soldaţi, aviatori sau infanterişti, morţi în La Grande Guerre în România şi îngropaţi în Bellu Militar (mi-am copleşit, literalmente, prietenii din Lille ducîndu-i acolo), împreună cu personalităţile îngropate în cimitirele Sfînta Vineri, Colentina şi Ghencea: Iancu Brezeanu, Lucia şi Tony Bulandra, Maria Lătăreţu, Leonard, Fănică Luca, C.I. Nottara şi Miliţa Pătraşcu, Aurel Jiquidi şi Vasile Roaită, Iosif Rangheţ şi Gogu Rădulescu...

Graţie pasiunii de fotograf-arhivist a lui Paul Filip, afli despre cum au vrut brazilienii să cumpere cu cinci milioane de dolari mormîntul Iuliei Hasdeu (noroc cu Ceauşeasca: a cerut 50 de milioane şi tranzacţia a căzut), despre cum au plănuit Ceauşeştii să distrugă cimitirul după cutremurul din 1977, lăsînd numai aleea cu Eminescu, Caragiale, Coşbuc – şi cîte altele.

Pentru mine însă, farmecul teribil al acestui album rezidă în faptul că mi-a adus în casă minunatele imagini din cutreierările juneţii. Care sînt ele? Umblaţi, rogu-vă, domniile voastre prin Bellu, nu doar după urmele celor înşiraţi mai sus, dar şi după Sofia Mavrodin, Nicolae Combiescu, Sever şi Virgil Xantopol, Atanasie Stolojan, Al.F. Robescu, Elena Izvoranu, Corneliu Botez, Constantin Lecca, Al. Marghiloman, Dimitrie A. Ghica, Serafim Catzianu, aşaaa, într-o suav-încercănată preumblare duminicală, şi veţi simţi numaidecît liniştea, limpezimea, seninătatea, împăcarea cuprinse numai (şi numai!) în basmele bunicilor, rostite cîndva la gura sobei.

Dacă nu aţi avut parte de aşa ceva, atunci vă plîng şi vă descînt. Despre (şi... dinspre) morţi – numai de bine!

Random image

Album info